Războiul de masă

de François-René de Chateaubriand

În tinereţea mea, ne îndeletniceam să citim comentariile lui Folard şi Guischardt, ale lui Tempelhof şi ale lui Lloyd[i] asupra campaniilor lui Frederic al II-lea; învăţam ordinea profundă şi ordinea restrânsă[ii]; am tot mutat pe masa mea de sublocotenent multe bucăţele de lemn. Ştiinţa militară a fost schimbată ca toate celelalte de Revoluţie; Bonaparte a inventat marele război, a cărui idee i-a fost dată de Revoluţie prin masele rechiziţionate de conscrişi. A dispreţuit fortificaţiile pe care s-a mulţumit să le ascundă, s-a pus în primejdie intrând în ţinuturile invadate şi a câştigat totul prin bătălii. Nu se îngrijea de retrageri; mergea drept în faţă ca acele drumuri romane care trec fără să se abată peste munţi şi prăpăstii. Îşi aducea toate forţele într-un punct, apoi strângea într-un semicerc trupele singuratice cărora le rupsese liniile. Această manevră care îi aparţinea se potrivea furiei franceze; dar nu ar fi izbutit cu soldaţi mai puţin aprigi şi sprinteni. La fel, către sfârşitul carierei se năpustea peste artilerie şi lua redutele cu cavaleria. La ce au dus toate aceatea? Purtând Franţa în Război, am învăţat Europa să meargă: nu mai poate fi vorba decât de multiplicarea mijloacelor; masele se întrec cu alte mase. În loc de o sută de mii de oameni, au fost luaţi şase sute de mii; în loc de o sută de tunuri am târât după noi cinci sute; ştiinţa nu a sporit; doar scara s-a lărgit. Turenne[iii] ştia tot atâta cât Bonaparte, însă nu era stăpân absolut şi nu avea la îndemână patruzeci de milioane de oameni. Mai devreme sau mai târziu va trebui să revenim la războiul civilizat pe care-l cunoştea încă Moreau[iv], război care lasă popoarele în pace în vreme ce un mic număr de soldaţi îşi fac datoria; va trebui să revenim la arta retragerilor, la apărarea unei ţări prin fortăreţe, la manevrele domoale care costă ore, dar iartă vieţi. Uriaşele bătălii ale lui Napoleon sunt dincolo de glorie; ochiul nu poate cuprinde câmpurile de măceluri care, până la urmă, nu aduc nici un rezultat pe măsura pustiirilor lor. Europa, de nu cumva apar alte întâmplări neaşteptate, este pentru multă vreme dezgustată de lupte. Napoleon a ucis războiul exagerându-l: războiul nostru din Africa[v] nu este decât o şcoală experimentală deschisă soldaţilor noştri. (Extras din Memorii de dincolo de mormânt).

[trad. Claudiu Gaiu]

[i] Charles Guischardt (1724-1775), Charles de Folard (1669-1752), Georg Friedrich von Tempelhoff (1737-1807) şi Henry Lloyd (1718-1783) erau autori inconturnalibi pentru studiul strategiei militare în a doua jumătate a secolul al XVIII-lea, iar influenţa lor se întinde până la începutul veacului XX. Ei combină o experienţă militară proprie cu analiza bătăliilor antice.

[ii] Termeni clasici ai artei militare: „ordinea profundă” este coloana de soldaţi, iar „ordinea restrânsă” înseamnă dispunerea soldaţilor pe una sau mai multe linii de atac.

[iii] Henri de La Tour d’Auvergne, viceconte de Turenne (1611-1675), unul din cei mai mari generali ai secolui al XVII-lea, conducând armatele regilor Franţei, Ludovic al XIII-lea şi Ludovic al XIV-lea.

[iv] Jean Victor Marie Moreau (1773-1813), militar, provenind ca şi Chateaubriand din nobilimea provincială bretonă. Unul din generalii Revoluţiei, îşi continuă cariera în războiale napolioniene, însă intră în dizgraţia împăratului, găsindu-şi moartea în trupele ţarului Alexandru, în urma unei răni primite în bătălia de la Dresda (1813).

[v] Este vorba de războaiale de cucerire ale Algeriei, începute în 1830.