Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Timp kairotic 1

de Daniel Bensaïde

 

Lenin gândește politica ca pe un timp plenar al luptei, un timp al crizelor și al căderilor. Specificitatea politicii este exprimată de conceptul său de criză revoluționară, care nu este prelungirea logică a unei „mișcări sociale”, ci o criză generală a raporturilor reciproce între toate clasele societății. Criza se definește atunci ca o „criză națională”. Ea dezvăluie atunci liniile de front ascunse de fantasmagoriile mistice ale mărfii. Abia atunci, și nu în virtutea unei maturizări istorice de neoprit, proletariatul poate fi transfigurat și „să devină ceea ce este”.

Criza revoluționară și lupta politică sunt prin urmare strâns legate: „Cunoașterea pe care clasa muncitoare poate să o aibă despre ea însăși este indisolubil legată de o cunoaștere precisă a raporturilor reciproce între toate clasele societății contemporane, cunoaștere nu doar teoretică, ba chiar mai puțin teoretică, cât bazată pe experiența politicii” (Lenin, Ce-i de făcut). Din experiență și prin practică se dobândește această cunoaștere a raporturilor reciproce între toate clasele. Ea face din „revoluția noastră” o „revoluție a întregului popor”.

Timpul kairotic al strategiei leniniste nu este cel al Penelopelor și Danaidelor electorale, a căror lucrare e fără încetare năruită, ci cel pe care-l ritmează lupta și-l suspendă criza. Cel al clipei oportune și al prilejului singular, în care se înnoadă fără contenire necesitatea și întâmplarea, actul și procesul, istoria și evenimentul: „Nu am putea să ne reprezentăm revoluția sub forma unui act unic: revoluția va fi o înlănțuire rapidă de explozii mai mult sau mai puțin violente, alternând cu faze de acalmie mai mult sau mai puțin profunde. De aceea activitatea esențială a partidului nostru, nucleul esențial al activității sale, trebuie să fie o muncă posibilă și necesară atât în perioadele cele mai violente de explozie cât și ăn cele de acalmie, adică o muncă de agitație politică unificată pentru întreaga Rusie”(Ce-i de făcut)

(...)

Din broșurile polemicile Ce-i de făcut sau Un pas înainte, doi înapoi, vulgata reține ca esențial ideea unei avangarde centralizate și disciplinate militar. Or, esențialul e altundeva. Lenin combate confuzia, calificată ca „dezorganizatoare”, dintre partid și clasă. Distincția lor se înscrie în marile controverse care agitau atunci mișcarea socialistă, mai ales în Rusia. Ea se opune curentelor populiste, economiciste, meșevice care converg uneori pentru a apăra un „socialism pur”. Intransigența aparentă a acestei ortodoxii formale traduce în realitatea idee după care revoluția democratică ar fi o etapă necesară pe calea evoluției istorice. Așteptând să se întărească și să atingă majoritatea socială și electorală, mișcarea muncitorească născândă trebuia așadar să lase burgheziei rolul conducător și să se mulțumească să sprijine modernizarea capitalistă. Este concepția conform căreia trebuie așteptat până când puterea va cădea în mâinile celui ce știe să o aștept ca pe un fruct copt ce-i cade din arborele îngrijit. Lenin înțelege lucrurile pe dos: scopul orientează mișcarea, strategia primează asupra tacticii, politica asupra istoriei.

Timpul revoluției, timpul istoriei
Tag(s) : #moment oportun, #criza, #Lenin, #kairos, #filosofia istoriei