Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

de Ferencz Enikő

Proiectul nostru de cercetare este de a examina natura actualei jurisprudenţe a Uniunii Europene în relaţie cu idealurile cosmopolite care au fost adesea înţelese ca fiind întemeiate într-o mai largă viziune cosmopolită kantiană. Acest ţel este urmărit având în vedere două întrebări aflate în strânsă relaţie: 1. Este Uniunea Europeană o entitate legală şi politică cosmopolită în sens kantian? 2. Are Uniunea Europeană un viitor cosmopolit? Aceste interogaţii directoare sunt formulate în contextul unei chestionări filosofice mai largi privitoare la posibilitatea unui ideal politic european.

După prăbuşirea sistemului bipolar al Războiului Rece, Uniunea Europeană a fost adesea percepută ca o promisiune a unei liberalizări pacificatoare a continentului şi ca un experiment de succes al cosmopolitizării Europei. Totuşi, această cosmopolitizare nu este atât de lipsită de urcuşuri şi coborâşuri precum apare ea adesea literatura de specialitate asupra europenizării. Aceste neajunsuri sunt cauzate de importantele probleme empirice rămase în UE, legate de felul în care uniunea este experimentată în diferite ţări, de o renaştere a naţionalismului în Europa Răsăriteană şi de un eşec continuu al trecerii la o cetăţenie europeană diferită de etnie. O altă problemă acută – mai ales pentru ţările Europei Apusene – este valul de imigraţie masivă care continuă să favorizeze dezbaterea politică întemeiată pe identitate. De curând, UE ca şi comunitate de securitate caută să înfrunte nu doar riscuri interne, dar şi să răspundă unor încercări politice şi economice globale. Acest set complex de probleme, presupunând instrumente de rezolvare ce implică interese şi priorităţi divergente, scot la iveală însemnate dificultăţi pentru UE ca potenţial proiect politic cosmopolit.

Dificultăţile pomenite sunt sporite de recentele „eşecuri” ale comunităţii politice şi economice europene. Evenimente precum controversa legată de integrarea Turciei, lipsa unei poziţii comune în chestiuni legate de politica externă (2003, războiul din Irak), permanentele rateuri în procesele de constituţionalizare (să ne gândim la refuzul francez şi olandez de a adopta Tratatul Constituţional în 2005) şi recenta criză economică au pus la grea încercare prognozele optimiste asupra proiectului european şi au întărit euroscepticismul sau chiar au condus se pare, în mod îngrijorător, la apariţia naţionalismelor europene. Aceste dificultăţi ridică întrebarea fundamentală referitoare la direcţia normativă a Uniunii Europene, mai ales în privinţa principiilor filosofice chemate să sprijine această viziune.

Punctul de plecare al acestui proiect este asumpţia că există o confuzie generală legată de Uniunea Europeană, aşa cum este ea înţeleasă de poporul european, pricinuită de lipsa unei viziuni coerente a UE ca entitate politică. Drept rezultat, cetăţeanul european nu prea înţelege la ce se referă această Uniune, cum se potriveşte sistemul statelor naţionale în logica noilor constelaţii supranaţionale şi în ce fel Uniunea Europeană poate servi propriilor lor ţelurilor. Diferitele idealuri privind politica Europei aşa cum sunt ele transmise de politicieni şi de media sporesc şi mai tare confuzia din moment ce conţin unele argumente legate de prezentele dezbateri intelectuale, dar acestea sunt prezentate doar fragmentar şi sunt scoase la iveală fără constituirea unui „ideal European” ca un întreg coerent. În locul unui demers descriptiv care ar trece în revistă şi ar expune critic diversele viziuni concurente ale idealului politic european, această lucrare se concentrează pe examinarea celei mai răspândite viziuni normative aşa cum se regăseşte ea în cercetările ştiinţifice. Aceste perspective se referă la Uniunea Europeană ca la o entitate cosmopolită. În cele mai recente cercetări cosmopolite, punctul de vedere pomenit este reprezentat de tendinţa de a vedea în UE un preludiu către o mai întărită organizare cosmopolită regională sau globală. Demersul prezintă instituţiile legale şi politice ale UE ca şi când ele ar constitui o ordine post-naţională şi cer ca UE să acţioneze ca un izvor normativ şi practic pentru viitoare inovaţii cosmopolite (vezi Habermas, The Divided West, 2006; The Crisis of the European Union in the Light of a Constitutionalisation of International Law – An Essay on the Constitution of Europe, 2012). Este de asemenea o obişnuinţă să se facă aluzii la un sistem legal cosmopolit kantian al jurisprudenţei aflat în spatele Uniunii Europene (cercetători ce trebuie menţionaţi aici: Archibugi, 2008; Cabrera, 2004; Delanty, 2000; Habermas, 2001; Hayden; 2005; Marchetti, 2008; Yunker, 2007; Eleftheriadis, 2001).

Totuşi, aceste viziuni rămân problematice, deoarece fără voia autorilor ele sugerează multe analogii extinse între prezenta jurisprudenţă a UE şi legea cosmopolită kantiană, în lipsa unor analize şi investigaţii de profunzime. În privinţa investigării analogiilor între Kant şi UE, din câte ştiu, nu s-a pus accentul pe o cercetare mai adâncă. Cu toate că James Tully şi-a arătat interesul în cercetările sale (2008), iar Garrett Wallace Brown a scris un important articol (2012) pentru a pune bazele acestei direcţii de cercetare ca studiu comparativ, atenţia acordată subiectului a rămas redusă. Cei doi cercetători împărtăşesc critica prezentării Uniunii Europene ca o federaţie cosmopolită kantiană. Ei scot în evidenţă posibilităţile critice (Tully, 2008) şi euristice (Brown, 2012) ale teoriei kantiene în procesul înţelegerii jurisprudenţei UE. Cu toate acestea, argumentarea lor trimite spre alte orientări privind felul în care viziunea cosmopolită kantiană poate sluji ca unealtă euristică în analiza sistematică a sistemului politic şi legal actual al UE.

Plecând de la intuiţiile lor metodologice, lucrarea noastră caută să răspundă la următoarele întrebări: 1) Cât de departe poate merge analogia dintre federaţia kantiană şi sistemul UE? Pentru a răspunde întrebării de mai sus va fi întreprinsă o analiză istorică călăuzită de chiar judecata reflexivă cosmopolită a lui Kant (Karl-Otto Apel, Allen Wood, etc.), care îşi asumă argumentul teleologic ca pe o metodă particulară de a citi istoria ca şi când scopul ei ar fi unul cosmopolit. În al doilea rând, va fi întreprinsă o analiză comparativă între practica curentă a UE şi viziunea lui Kant, concentrată pe jurisprudenţa Uniunii Europene şi potenţialul său cosmopolit aşa cum este el pus în evidenţă de Tratatul de la Lisabona. Temeiul comparaţiei este oferit de examinarea înţelesului termenilor de constituţionalizare şi cosmopolitizare, şi de limpezirea relaţiei dintre cei doi în Tratatul de la Lisabona.

Prin această analiză se poate argumenta că aceste similitudini nu sunt atât de viguroase pe cât se presupune. Cu toate că analogiile kantiene privind ţelurile şi motivaţiile din spatele proiectul UE sunt demne de luat în seamă şi în mare măsură satisfac primele două niveluri ale tripartiţiei kantiene a legii, UE eşuează în încercarea de a fi un sistem cosmopolit, din moment ce dă greş în punerea în practică a oricărei noţiuni a legii cosmopolite kantiene aşa cum apare ea în al Treilea Articol Definitiv privitor la relaţiile externe. Concluzia noastră ar fi că există doar semne reduse de regim cosmopolit în actuala structură a UE. Cu alte cuvinte, prima parte a lucrării caută să ilustreze că istoria integrării europene, citită ca istorie a cosmopolitizării, scoate în evidenţă un număr sporit de elemente cosmopolite, atât la nivel empiric, cât şi la nivel normativ. Totuşi, concentrându-ne pe elementele normative al teoriei kantiene, se va trage concluzia că UE nu reuşeşte să fie cosmopolită în sens kantian, din moment ce Kant cere o întărire simultană şi regulată a unui minim legal cosmopolit. Drept rezultat, Uniunea Europeană poate fi privită ca o entitate cosmopolită coerentă din punct de vedere intern; cu toate acestea ea nu reuşeşte să îndeplinească minimul de cosmopolitism legal în treburile externe.

Aceste concluzii ne conduc către a doua întrebare: 2) Are Europa un viitor cosmopolit kantian? Se afirmă aici că după o serie de schimbări istorice care au avut ca scop stabilizarea şi pacificarea continentului, Uniunea Europeană are nevoie de o preschimbare cosmopolită deschisă spre lume. Pentru aceasta, mai mulţi gânditori ai cosmopolitismului se declară în favoarea unui realism cosmopolit (termenul a fost folosit pentru prima dată de Ulrich Beck, 2006) care în linii mari propune înlocuirea unei logici a omogenităţii – care susţine sistemul naţional - cu o logică a eterogenităţii. Este deseori adusă în discuţie, prin similitudine cu distincţia istorică dintre stat şi biserică, o nouă distincţie între cetăţenie şi naţionalitate care ar putea conduce la rezultatele dorite (Pierre Manent). În plus, este de asemenea invocat faptul că Uniunea Europeană poate fi un succes doar dacă constituţia ei se dovedeşte a fi mai democratică decât constituţiile statelor naţionale tradiţionale (Étienne Balibar, 2004, IX).

În lumina acestor analize, argumentul urmărit în această lucrare este că modelul cosmopolit kantian oferă o viguroasă orientare normativă pentru împlinirea scopurilor cosmopolite concentrându-se pe stabilirea unui plan instituţional întemeiat pe principiile normative a unui regim cosmopolit. Şi aceasta pentru că succesul procesului în discuţie este condiţionat de întărirea simultană a celor trei criterii, care dau seama în mod holistic de dezvoltarea unei condiţii cosmopolite puternice: 1. Politicile externe şi interne ale fiecărui stat membru trebuie să fie înrădăcinate într-o constituţie cosmopolită. 2. Planul instituţional al federaţiei trebuie să oglindească condiţia kantiană, mai precis să fie o asociere voluntară de state libere. 3. Regulile ospitalităţii trebuie să fie aplicate şi în raporturile externe şi în cele interne. Întrebarea care se iveşte aici este cum pot fi împlinite aceste cerinţe normative în actualele circumstanţe empirice interne şi externe. Sau dacă formulăm altfel, cum poate cosmopolitismul kantian să răspundă actualelor încercări? Ţinând seama de problemele la care trebuie să facă faţă UE, existenţa sa depinde de o şi mai strânsă uniune. Cu toate acestea, în acelaşi timp, eşecul constituţionalizării UE, în 2005 şi după aceea, a demonstrat că poporul european este departe de a vota în favoarea unei uniuni mult mai strânse. Mai mult, statele europene încă sunt înclinate să gândească în termeni de pure interese naţionale şi să acorde prioritate soluţiilor interguvernamentale şi unilaterale în defavoarea celor federative. Lucrarea noastră vine în întâmpinarea acestor probleme persistente, oferind o viziune kantiană alternativă.

 

(Acest text este o versiune a rezumatului tezei doctorale susținute de autoare pe 22 Octombrie, 2012, la Universitatea Babeș-Bolyai, sub conducerea lui Veress Carol. Colaboratoarea noastră țină să mulțumească pentru sprijinul erudit și asistența lor savantă următorilor: Demeter Marton AttilaSzigeti Andras, Garrett Wallace Brown și Gary Banham)

 

Răpirea Europei

Răpirea Europei

Tag(s) : #Immanuel Kant, #Europa, #Uniunea Europeana, #cosmopolitism, #federalism, #nationalism