Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

de Claudiu Gaiu

 

Rencenzie: Quentin Meillassoux, După finitudine. Eseu asupra necesității contingenței, traducere și postfață: Ovidiu Stanciu; prefață: Alain Badiou; Editura Tact, Cluj, 2014

 

 

Ridică privirea din țărână, strănepot al lui Democrit! Ai din nou motive de mândrie. Sau e doar o răstălmăcire antifilosofică a doctrinelor materialiste?

Avem acum în română manifestul filosofic al materialismului speculativ, ultima versiune, pare-se, a acestei școli filosofice ce se întinde de la Epicur la Engels și de la Lucrețiu la Lenin. În După finitudine, Quentin Meillassoux ia un ton revoluționar și anunță sfârșitul imperialismului logico-lingvistic al filosofiei analitice și dezrobirea ultimelor republici rămase sub dictatura conștiinței impusă în ținuturi mai izolate cultural de partidele fenomenologice.

 

 

O lume fără oameni

Cartea depășește un strictul interes sectar al unei discipline filosofice tot mai îndepărtate de cele lumești. Istoria recentă a societății globale a spectacularului integral – adică lumea de azi, lipsită de ideologii clare, unde vin la putere oameni de paie gata să ia „măsuri necesare”, având ca opoziție un apolitism antisistem lipsit de consecințe – ne obligă să retrăim veacul al XVI-lea. Astfel, lucrarea de față descrie orizontul intelectual al zilelor noastre, dominat de un scepticism agnostic dezinteresat de problemele metafizice ultime. Întrebările „de unde venim?”; „de ce existăm?” - sunt simptome ale depresiei, căci seriozitatea funcțională le consideră dincolo de posibilitățile omenești de a găsi un răspuns. Pironienii zilelor noastre nu mai au talentul lui Montaigne, însă trăiesc aceeași dezamăgire produsă de guvernanții ce se conduc după adagiul eseistului gascon: „binele public ne cere să trădăm, să mințim, să masacrăm”. Odinioară Saint-Bartelemy (1572), Magdenburg (1631) și tragediile din Lumea Nouă, azi Irak, Gaza, Ucraina. Tot ca atunci, apare fanatismul, fenomen însoțitor al scepticismului tragic sau însângerat, al reflecției sau al acțiunii. Dacă absolutul nu e accesibil și chestiunile ultime rămân fără răspuns, e permisă prin urmare o încredere oarbă în alteritatea radicală a unei divinități crude cu dușmanii. Quentin Meillassoux nu-i numește pe acești noi fideiști, ce mizează totul pe credință dacă rațiunea îi refuză, dar ne putem gândi la un președinte american care mărturisea că Domnul i se adresa ca un consilier apropiat, la luptătorii takfiri sau la capetele înfierbântate ale naționalismului european. Volumul de față nu tratează chestiuni politice, dar se apleacă asupra rădăcinilor intelectuale ale scepticismului contemporan, din care-și trag seva și cinismul politic și fanatismul religios sau etnicist contemporan.

Acest univers intelectual poate fi înțeles și plecând de la transformările filosofiei moderne subsumate de Meillassoux sub termenul de corelaționism. Neologismul propus desemnează renunțarea filosofiei moderne la a mai gândi exterioritatea omului, în-sinele naturii. De pe la sfârșitul veacului al XVIII-lea, filosofia consideră dogmatică orice încercare de a reflecta la altceva decât la relația omului cu lumea și cu lucrurile care o populează. De acum încolo se va vorbi despre condițiile subiective ale experienței, de raportul dintre noeză și noemă, despre referința limbajului, etc. Cu acest punct de plecare, filosofarea e pusă la încercare când vine vorba de explicațiile științifice privitoare la momentele în care nu există nici conștiință, nici limbaj: originea Universului, a Terrei, a vieții pământești sau ipotezele savante despre dispariția lor. Dumnezeu ca martor universal al evenimentelor mai sus pomenite rămâne un obiect de discuții pentru dogmatismul medieval și prelungirile sale moderne, ca și pentru câteva mișcări retrograde din vremurile noastre, care se încăpățânează să practice o lectură literală a Genezei. Filosofiei gravității academice îi rămâne să brodeze în jurul temei perenității egoului transcendental (Husserl) sau a trecutului preuman ca prezent modificat în conștiința omenească (husserlienii cuminți). Ultimele două opțiuni sunt însă înrădăcinate în corelaționism, această imensă mistificare prin care intelectualii ar fi încercat să deturneze sensul revoluției copernicano-galileene. Reluând în meditațiile sale o temă în care au excelat Montaigne și Pascal, condiția umană, Hannah Arendt vedea în alienare caracteristica acestor Timpuri Noi purcese din Renaștere. Distrugerea civilizațiilor țărănești, cartografierea completă a Globului, inspectarea cerului prin telescoape tot mai performante și literatura SF erau pentru ea semnele pierderii familiarității noastre cu lumea. La fel, dar concentrându-se strict asupra științei moderne, Meillassoux consideră că posibilitatea acesteia e dată de punerea unei distanțe între ființă și gândirea terestră. Matematizarea naturii, începută de Galilei și teoretizată de Descartes, înseamnă posibilitatea de a gândi lumea în mod absolut, eliberată de privirea omului. Doar filosofia a înțeles să o apuce pe alte căi. Să întârzie asupra celor omenești.

 

Citește continuarea....

 

Un puci împotriva filosofiei! (1)
Tag(s) : #materialism, #Meillassoux, #conditia umana, #scepticism